CARTEA #ALANDALA a lunii Februarie: Privind înăuntru – Petronela Rotar

Am adunat o serie de cărți citite anul trecut pe care doresc să le împărtășesc cu tine, cititor #alandala. Sunt cărți care, consider eu, m-au ajutat să înțeleg mai bine lumea în care trăiesc și m-au făcut să-mi pun întrebări despre cine sunt și despre ce vreau să devin.

De azi înainte, LUNAR, în prima joi din februarie, martie, aprilie ș.a.m.d. vei putea citi CARTEA #ALANDALA a lunii.

Plăcerea mea e să deschid seria cu cartea asta, care n-a trecut degeaba prin existența mea.

Petronela Rotar este printre cei mai sinceri și autentici scriitori români contemporani prin simplul fapt că reușește să facă o radiografie curată, dar la sânge, a vieții ei într-o singură carte. Și în general, e sinceră și autentică și în statusurile ei de pe facebook. :))

În ”Privind înăuntru” o să te regăsești: ca mamă, ca fiică, fiu sau tată, pentru că pornește de la niște hibe familiale ”tradițional românești”, ca să le zic așa și merge pââână în cele mai adânci răni nevindecate care s-au deschis încă din copilărie și au lăsat urme în viețile noastre de adulți. Sau răni de adulți, pe care n-am vrut să le tratăm, dar le purtăm cu noi zi de zi, prefăcându-ne că nu există.

Ei bine, Petronela are undeva la 40 și ceva de ani și n-a avut deloc o viață ușoară. A rămas cu un copil în brațe singură, după ce la 20 de ani i-a murit soțul, și anume tatăl copilului.

Ai zice că e mai greu să te aduni după așa ceva și să mai fii un om complet. Cartea asta demonstrează opusul.

Petronela își pune sufletul pe tavă și nu atât povestea vieții ei te captivează, cât și faptul că rezonezi cu oooo mulțime de lucruri care s-ar putea să te și dea, la un moment dat, peste cap:

• relația cu părinții – tatăl absent ca în multe familii din România, mama obsedată de mâncare și curățenie care nu reușește comunicarea deplină cu copiii și pune povara întregii ei vieți pe umerii lor, creându-și așteptări greu de îndeplinit;

• relația cu banii – când vii dintr-un mediu decent, iar în familie ți se spune ”nu sunt bani”, ajungi să ai o relație proastă cu ei. Ți se par că banii sunt murdari, nu îi meriți, dar cu toate astea ți-i dorești, iar atunci când ajungi să cheltuiești prea mult poate pe ceva ce nu îți trebuie neapărat, te simți prost, ai sentimente de remușcare/vinovăție;

• relația noastră cu noi înșine – ne negăm de multe ori realitatea, minimizăm emoțiile și refuzăm să acceptăm durerea, care face parte din procesul normal al vieții unui om:

Peste tot, oamenii fug de durere. Se amorțesc cu alcool, droguri, mâncare, party-uri, zgomot, sport, muncă, activități peste activități, adrenalină, filme, muzică, cu orice exces poate fi astupat vidul ăla interior. Facem binging cu orice se poate face binging. Iar, în timpul ăsta, viața alunecă pe lângă noi, dar nu avem timp să observăm asta, suntem prinși să facem binging de ceva. Și apare apoi ceva neașteptat, neprevăzut, care nu se afla în socotelile noastre. O boală, o moarte a cuiva, ceva grav, care ne amintește cât suntem de fragili. Dar noi nu vrem să fim fragili și vulnerabili, fiindcă ni s-a spus de mici că nu trebuie să fim așa, trebuie să fim puternici, așa că astupăm zgomotul ăla surd, interior, pe care ne-am străduit să-l amuțim bine de tot cu o replică precum: ”o să fie bine, gândește pozitiv!”

Petronela Rotar, Privind Înăutru

• relația cu propriul corp, sindromul victimei, avort și încă unul dintre lucrurile care m-au fascinat: ședințele de terapie pe care Petronela le-a urmat și pe care le-a descris în detaliu, sunt printre temele pe care le regăsești în rândurile cărții.

Am savurat lectura asta, pagină cu pagină. Am adus la un moment dat vorba de carte și cineva mi-a spus că nu a reușit să o mai continue, pentru că a cam zdruncinat-o din temelii. ”E foarte grea.”

Și așa și este.

N-o să neg, i-am lăsat-o și mamei mele să o citească.

Întotdeauna este loc de a-ți face relația mai frumoasă, fie că vorbim de cea cu un părinte, fie de cea cu partenerul. Să transformi relația ta într-un loc cald și primitor.

E o carte extrem de transparentă, legată de ce ne doare mai tare pe noi. Iar primul pas în a ne rezolva este.. nu-i așa, conștientizarea?Apoi asumarea. Pasul 3: acțiunea. 🙂

Te mai las cu două pasaje preferate, apoi.. îți urez spor la lectură și aștept cu drag să îmi împărtășești impresiile tale! 🙂

8 MARTIE, ziua femeii. Ziua mamei.

De două săptămâni, reluaserăm la grup tema ”mama”. Cu o sesiune în urmă, ne-am interpretat psihodramatic, fiecare dintre noi, mamele, ceea ce înseamnă că ne-am pus în papucii lor și de acolo le-am privit viețile. Cu foarte mici excepții, mamele noastre s-au sacrificat. Am auzit aceeași poveste, spusă de 14 ori, cu diferite variațiuni. Femei obidite, care și-au redus rolul la cel de mamă și soție, sacrificate, care au avut unul-două joburi și apoi au dat fuga să facă totul acasă, treabă care este deja în sine un serviciu foarte greu, să curețe, să spele, să calce, să facă de mâncare, să spele copiii, să facă teme cu ei, să pună masa, să ridice masa, să spele vasele după. Până au căzut late pentru ca a doua zi să o ia de la capăt. Femei nefericite, lipsite de plăcere sexuală, care s-au pus cu totul la dispoziția bărbaților lor, bărbați care le-au deținut viețile într-un fel sau altul. Femei care au făcut toată viața ce se aștepta de la ele, care nu au divorțat, deși uneori luau bătaie, femei care au purtat măști toată viața lor, ca să nu se facă de râs în lume, sat, scară de bloc. Care au disimulat, care nu și-au dat voie să fie importante pentru ele, care au trăit doar prin copii și și-au pierdut sensul când copiii au plecat de acasă.

Astea au fost modelele noastre. Asta ni s-a imprimat în inconștient, încă de când ne-am născut. Nu e de mirare că simțim vinovăție și inadecvare ori de câte ori facem invers decât au făcut ele.

Petronela Rotar, Privind înăuntru

Atragem ceea ce suntem, partenerii noștri sunt întotdeauna oglinzile noastre. Dacă noi ne-am abandonat pe noi înșine, ei vor acționa în consecință. Poate că abandonul nostru de sine e inconștient, dar se simte. Nu ne putem aștepta, dacă casa sufletului nostru e o peșteră, ca partenerul să fie Tanzan care dă ușa de perete și se apucă de făcut focul. Trebuie ca locul să fie deja gata încălzit, să îl primim pe celălat într-un loc cald, unde amândoi să ne simțim bine, nu să ne așteptăm să fim salvați de celălalt. O casă rece va sfârși prin a-și alunga musafirii, întotdeauna.

Petronela Rotar, Privind înăuntru

Nu uita, în prima joi din martie va veni Cartea #Alandala a lunii Martie. 🙂

Rămâi prin zonă. Rămâi #Alandala!