Sunt copil al anului 1991, adus pe lume într-o după-amiază însorită de octombrie. Țara în care aveam să deschid pentru prima dată ochii își câștiga libertatea, dacă derulăm timpul înapoi, cu un an și 10 luni înainte să mă nasc. Ca tuturor milenialilor născuți după `89, comunismul îmi părea o poveste desprinsă din trecutul bunicilor și al părinților noștri: o poveste negustată, grea de perceput în adevăratul ei sens al cuvântului prin ochii unui copil, mai târziu ai unui adolescent și chiar și acum, din prisma unui adult de 28 de ani. Poveștile se împărțeau în două tabere, contextul orelor de istorie din școală nu ne-a ajutat prea mult, lipseau…