• TIMP LIBER

    Cartea #ALANDALA a lunii Mai: Arta subtilă a disperării – Mark Manson

    Sunt fană declarată a lui Mark Manson, știți deja. Are un stil foarte direct și dinamic, care de cele mai multe ori nu te lasă să pui cartea jos. V-am povestit într-un articol anterior cât de mult m-a fascinat Arta Subtilă Nepăsării, carte semnată tot de el, care culmea, nu e deloc subtilă. Din contră, e ca o găleată rece peste față, să-ți revii. Pentru cei un pic mai sensibili și mai puțini maleabili, e posibil să fie un pic cam dur și ironic limbajul lui, dar te obișnuiești. 🙂 Dacă în Arta Subtilă a Nepăsării învățam să facem diferența între ce ar trebui să ne pese și de ce…

  • TIMP LIBER

    Recenzie de carte: ARTA SUBTILĂ A NEPĂSĂRII a lui Mark Manson sau cum mi-a schimbat cartea asta viața

    M-am decis ca 2019 să fie un altfel de an pentru mine. Un an în care să-mi uit obiceiurile proaste care nu mă ajutau cu nimic, un an în care să devin mai deschisă către nou, să accept altfel de provocări, să nu-mi mai pun limite, un an în care să mă liniștesc pe dinăuntru și să trăiesc altfel clipa decât am făcut-o până acum. Am vrut ca 2019 să fie resetul meu. O spun, pentru că (deși la exterior pare că a fost floare la ureche, știți, social media asta care deformează percepțiile), vin după câțiva ani în care am tras mult profesional, mi-am turat la maximum motoarele, am…