#mustSee: DOCUMENTARUL RECORDER, “30 de ani de democrație”, ar trebui predat în școli

Sunt copil al anului 1991, adus pe lume într-o după-amiază însorită de octombrie. Țara în care aveam să deschid pentru prima dată ochii își câștiga libertatea, dacă derulăm timpul înapoi, cu un an și 10 luni înainte să mă nasc.

Ca tuturor milenialilor născuți după `89, comunismul îmi părea o poveste desprinsă din trecutul bunicilor și al părinților noștri: o poveste negustată, grea de perceput în adevăratul ei sens al cuvântului prin ochii unui copil, mai târziu ai unui adolescent și chiar și acum, din prisma unui adult de 28 de ani.

Poveștile se împărțeau în două tabere, contextul orelor de istorie din școală nu ne-a ajutat prea mult, lipseau părți, unele lucruri și idei se băteau cap în cap.

Parcă prea în două extreme.

Spuneau ei, pe de o parte..

”Stăteai la coadă la lapte și primeai doar cu porția”;

”N-aveai voie să-l vorbești de rău pe Ceaușescu, altfel te lua miliția”;

”Aveai doar două ore de programe de divertisment și știri la televiziune”;

”După o anumită oră se stingea lumina, mergeai la somn că oricum nu prea aveai ce să faci”;

în câteva cuvinte, traducerea pentru noi, tinerii de azi:

”Eram cenzurați, era întuneric, ne era foame, ne era frică, ne era frig.”

Pe de altă parte, auzeam:

”Tot mai bine era pe vremea lui Ceaușescu. Aveam casă, loc de muncă asigurat și salariu decent”;

”Ceaușescu n-a fost rău, a dat la toată lumea, ne-a tratat egal”;

”Mergea bine economia pe vremea lui Ceaușescu, acum ne fură toți!”,

în traducere:

”ne-a fost mai bine decât ne e azi.”

și parcă te bulversează un pic.

Sigur, tu știi la nivel teoretic ce înseamnă comunismul: e regimul acela în care există un partid atotputernic la conducere, iar tu, ca cetățean al societății, nu te pui pe primul plan, ci pui societatea pe locul întâi, contribui la bunăstarea ei în mod egal cu ceilalți, fără a avea pretenții de beneficii sociale sau economice. Ura, ura, ura!

Scriu urala de mai sus și îmi vin în minte imaginile cu miile de români care-l aclamau pe Ceaușescu. Șoimii patriei, pionierii, membrii de partid... pfii, câtă lume muncea pe vremuri la cultul personalității dictatorului! De câte ori am auzit cuvintele astea… dar nu am VĂZUT EXACT CE ÎNSEAMNĂ.

Documentarul Recorder te bagă în lumea aia direct, încă din primele minute. Sentimentul? Îmi spun că mă uit la un film prost cu România. Mă șochează că a fost atât de real. E o bătălie în creier: frateee… imaginile alea chiar sunt adevărate și parcă mi-aș dori să rămână la nivel de poveste; da, e o bătălie a acceptării.

Mă deranjează, mă enervează și mă uimește, e un cumul de sentimente.

Oamenii ăia sunt părinții noștri, unchi, mătuși, prietenii lor de familie, bunici. Și ce făceau? Slujeau.

E un documentar fabulos, cu imagini și poze din arhivă, interviuri ale figurilor principale din politica și mafia românească din`89 încoace: Sorin Ovidiu Vântu, Petre Roman, Adrian Năstase, Theodor Stolojan, Viorel Cataramă, Marian Vanghelie și alții, dar și comentarii ale unor jurnaliști care mi-au făcut lumină în creier: Vlad Petreanu, Cristian Tudor Popescu, Liviu Avram și Andreea Esca.

M-am pus cu gândul că o să văd o oră-două din documentar, dar nu m-am mai putut dezlipi de el.

Bișnițarii anilor 90 care au strâns averi peste noapte și au devenit moguli de presă, dar și păpușari de marionete politice (aici includem politicienii de ieri și politicienii de azi),

nașterea baronilor locali,

ticăloșia fără margini a lui Sorin Ovidiu Vântu,

construcția personajului Vadim Tudor, care avea să predice un naționalism extremist,

incompetența fără margini a fostului premierului Radu Vasile,

naivitatea românilor, frica lor de străini și privatizările,

cum a ajuns România în Uniunea Europeană și în NATO pe bune, nu în varianta stilizată,

cum s-a ajuns de la Parchetul Național Anticorupție la Direcția Națională Anticorupție și cine s-a ales cu dosare pe bonuri de ordine, ca să zic așa:))

și alte încă 5 milioane de chestii pe care le-am aflat din documentarul RECORDER și pentru care sunt recunoscătoare că m-au ajutat să pun cap la cap povestea țării mele din ultimii 30 de ani.

Pentru asta mă înclin în fața echipei de jurnaliști de la Recorder.

Ați lucrat atât de minuțios la documentarul ăsta și ne-ați ajutat pe noi, tinerii, să ne dăm seama mai bine de unde ne tragem, ai cui suntem și să privim trecutul părinților și al bunicilor noștri poate cu mai multă înțelegere, poate cu regret sau cu tristețe; dar și cu mândrie și respect față de cei care au crezut într-un viitor mai bun.

Suntem copiii de ieri, adulții de azi.

Și nu încetăm să sperăm în mai B.I.N.E.

Și o să-l tot căutăm.