CARTEA #ALANDALA a lunii Aprilie: Feel the Fear and Do It Anyway – Susan Jeffers

Frumusețea în cartea ”Simte frica și fă-o oricum” este că paginile ei te învață cum să accepți frica drept o însoțitoare pentru tot restul vieții tale.

Oricând o să îți fie frică:

• atunci când vrei să schimbi ceva la tine;
• atunci când apare un lucru nou sau o persoană nouă în viața ta;
• atunci când te întâlnești cu o provocare;
• atunci când ai de înfruntat obstacole și probleme.

Te temi că o să dai greș, că n-o să poți face față, că oamenii or să te judece, că o să dezamăgești și o să TE dezamăgești. Ți-e frică de ceea ce nu poți ști, de ceea ce nu poți controla.

Guess what?

Tuturor ne este frică.

Diferența între cei care au făcut cu pași mici și cei care se complac în situații în care sunt nefericiți este că cei dintâi s-au luat în piept cu frica. Și din fiecare bătălie câștigată, au devenit mai puternici. Din fiecare bătălie, au mai învățat ceva. Din fiecare bătălie, au căpătat experiență și au descoperit acel ceva inedit despre ei, nemaiștiut. Ceva ce nu putea fi scos la suprafață decât atunci când au lăsat în urmă zona de confort, când le-a fost greu, când s-au zbătut.

Iar când e călduț și bine, e doar călduț și bine. Puțin probabil să devii mai mult decât ești.

Spune da, participă, fii activ, acționează, scrie, citește, înscrie-te, arată-te. Atinge-ți potențialul.

Scopul în viața ta nu e să fii fericit. Ci să fii participant la viață, să accepți că trecutul nu mai poate fi schimbat, iar viitorul este de necontrolat. Scopul este să fii prezent, să faci ACUM ceva, nu să amâni de frică, pentru că frica o să fie mereu cu tine.

Uită-te în jurul tău. O să vezi câți oameni trăiesc ACUM: sunt cei plini de viață, care au umor, râd sincer și împart lumină în jurul lor. Sunt cei care au înțeles că scopul nu e să fii fericit, ci să te bucuri că trăiești și că ești capabil să faci lucrurile să se întâmple. Și lor le este frică și le va fi în continuare. Totul face parte din proces.

E exact cum spune și autoarea, Susan Jeffers: viața e ca o călătorie pe munte. E dificilă uneori, te întâlnești cu obstacole. Dar cu fiecare obstacol depășit, urci mai mult, bucuria că ai reușit să îl depășești îți dă forță și cu cât te apropii mai tare de vârf, cu atât peisajul devine mai frumos. Spre final, tu o să te simți mai împlinit că ai reușit în ce ți-ai propus.

Desigur, poți să refuzi să urci pe munte și să rămâi la poale. Pentru că ți-e frică. Și ți-e incomod. Și să te mulțumești cu peisajul deja cunoscut.

Unul dintre capitolele mele preferate din carte este cel în care îți explică cum viața e un dreptunghi mare în care încap alte dreptunghiuri mai mici. Fiecare dreptunghi e completat cu câte ceva/cineva:

• partener,
• familie,
• muncă,
• prieteni,
• hobby-uri,
• timp petrecut cu tine,
• dezvoltare personală,
• timp liber,
• contribuția ta în lume.

Sunt exact cutiuțele din viața ta, de care e nevoie să te îngrijești ca să poți fi un om complet.

În momentul în care spui: ”Nu pot să-mi văd viața fără iubitul/iubita mea!”, ți-ai centrat întreaga viață într-un singur dreptunghi, fără să îți dai seama că uiți să investești în celelalte dreptunghiuri rămase.

Iubitul sau iubita ta, deși sună cinic, poate muri într-un accident sau poate muri de o boală. Sau poate te desparți. Ce faci atunci?

Este clipa în care crezi că toată viața ta se năruie. Ți-e frică pentru tine, nu pentru el. Proiectezi o viață întreagă într-o singură persoană, îi atribui toată ființa ta, fără să realizezi că moartea sau despărțirea fac parte din firescul lucrurilor. Și cu toate că ți-e frică și te doare, tu trebuie să mergi mai departe.

Nimeni nu ne pregătește de moarte. Tare ne e frică de ea. Și nici de despărțire. Și de ea ne e frică.

Dar atunci când inevitabilul sosește, suntem paralizați.

Există două variante:

• să rămâi paralizat în durere și regrete și să-ți trăiești întreaga viață ca pe o victimă a sorții, blamând-o ori de câte ori se ivește ocazia

• ori să lași durerea să treacă prin tine, să o simți, să o accepți ca parte din procesul vieții și apoi să îți continui să îți croiești drumul.

Habar nu ai câte zac în tine, pentru că încă nu le-ai descoperit.

E o carte care te-nvață cum să faci asta, pe un ton prietenos.

Mă bucur că am reușit să o citesc și că a dat glas unora dintre gândurile mele. Și câte-un un șut subtil în fund, pe ici-pe colo.

Totul ca să mă ridic și să continui să mă descopăr în călătoria asta #alandala. 🙂 Spor la lecturat!