Cartea #ALANDALA a lunii Martie: Ne facem bine – România, Te Iubesc

La sfârșitul lui decembrie anul trecut, Adi, bunul meu prieten de la Pro TV mă chema la lansarea cărții ”Ne facem bine”. Era o carte semnată de întreaga echipă de jurnaliști de la România, Te Iubesc.

Câteva dintre pasajele din carte le-am auzit povestite chiar din gura lor la cornerul dedicat echipei PRO TV la Untold 2019. Multe dintre reportajele făcute de ei de-alungul vremii au fost transpuse în cartea asta.

Adevărul e că de abia așteptam să prind vacanța, să mă așez confortabil pe canapea și să mă cufund în alte lumi.

”Ne facem bine” m-a purtat

• în culisele poveștii celui mai bine vândut antivirus din lume: Bitdefender;
• prin laboratoarele NASA;
• pe scenele de spectacol din New York;
• în campusurile de studenți de la Oxford;
• în bucătăria unui restaurant londonez cu stea Michelin;
• în curtea Mănăstirii Bogdana din Rădăuți și în sufletele copiilor de acolo;
• și în cabinetul unui doctor extraordinar din Timișoara.

Am închis ochii și..

• m-am plimbat pe scena baletului londonez unde picioare de româncă dansează cu grație și lasă în urma lor istorie și emoție;

• l-am însoțit pe străzile din București pe tânărul pasionat de Bucureștiul scriitorilor, al artiștilor.. de Bucureștiul de altădată;

• am intrat în primăria unui orășel din Germania condus de un primar român;

• și am văzut ce înseamnă să lucrezi în structurile administrative britanice, să scrii discursurile celor mai mari politicieni și să le concepi strategiile de comunicare.

Cartea asta este despre oameni curajoși, care au avut îndrăzneala să viseze și să meargă și mai departe: să facă pași concreți spre visul lor.

Suntem cu toții născuți într-o țară în care de cele mai multe ori un gând măreț sau un plan spus cu voce tare au foarte multe șanse de a fi demolate:

Am observat că românii se dau bătuți prea ușor. Cum se complică puțin situația, elitele pleacă din țară. Iar când elitele pleacă, și situația țării se înrăutățește, mulți români stau și așteaptă. Așteaptă ca elitele să se întoarcă și să-i salveze. Așteaptă ca politicienii să renunțe la corupție. Dar nu fac nimic, stau și așteaptă. Atunci mi-am dat seama că problema României nu este că-i pleacă elitele, ci o cultură la nivel național de a renunța.

– Vadim Toader, absolvent de Oxford, – o declarație luată în materialul pe care Paul Anghelescu îl făcea în 2012, pe când Vadim avea 22 de ani. Acum, Vadim este un antreprenor de succes cu o companie bazată în Londra, companie care promite să revoluționeze piața imobiliară la nivel mondial. Povestea lui senzațională o găsiți în carte.

Este clasica discuție despre mentalitate: nu suntem învățați să ne încurajăm reciproc, să credem în cel de lângă noi și să îi dăm spațiul să prindă aripi. Treabă confirmată de tinerii plecați peste granițe:

Ne-am obișnuit cu ideea asta, că noi suntem mai jos, că în străintătate e mai bine doar pentru că e în străinătate. Așa ni s-a spus tot timpul, ni s-a băgat în cap. Până nu ieșim afară, să fim recunoscuți de oricine din afară, nu realizăm ceea ce suntem. Că suntem aceiași și în România, și în Marea Britanie.

Francesca Velicu – tânăra româncă de la Baletul Național din Anglia, cu un premiu Olivier (echivalentul unui premiu Oscar pentru actori)

Asta în timp ce Paul recunoaște:

cât a fost balerină la Opera Națională din București, n-am avut nici cea mai mică curiozitate să fac un reportaj despre ea. Odată ajunsă în Marea Britanie, observată de critici și de breasla de artiști de acolo, am aflat și eu, la București, că există. Păcătos rău paradoxul ăsta. Săptămână de săptămână aflăm despre doctori care și-au plagiat lucrările de doctorat, profesori ținuți pe pile în posturi călduțe, directori de instituții culturale numiți politic. A fost compromisă zona care ar trebui să scoată la lumină și să confirme talentul în ochii publicului general. Și uite așa ajungi să cauți confirmări în afara granițelor.

E o carte frumoasă și grea în același timp. Te bucuri pentru cei care au reușit, îi aplauzi în sufletul tău, dar înăuntrul, sufletul îți rămâne la țara asta și îți răsună în minte cuvintele celor plecați sau celor rămași care încă luptă împotriva unui sistem parazitat.

Am plâns la primele capitole.

Sunt reportajele făcute de Paula Herlo și Alex Dima despre copii părăsiți sau alungați de acasă, părinți care dorm pe scaune de spital la căpătâiul copilului bolnav, familii înghesuite în case care se prăbușesc sau bătrâni lipsiți de ajutor. Și despre oamenii mărinimoși care s-au zbătut să-i ajute să ducă o viață decentă.

Am citit pe nerăsuflate și reportajele lui Cosmin Savu și ale lui Rareș Năstase și o să închei recomandarea mea cu citatul ăsta:

Din viitorul de unde ne vorbesc, doi români schimbă deja prezentul întregii omeniri. Un sibian și un ieșean concep la NASA tehnologiile care ne vor purta prin Univers în următoarea sută de ani, dar și aparatura care ne simplifică viața pe pământ. România e reprezentată cu brio în elita cercetării spațiale mondiale, acolo unde se caută doar cei mai buni dintre cei mai buni. Iar cei doi interlocutori (Adrian Stoica, Iulian Bloșiu) pe care sunt tare mândru să îi cunosc, sunt printre cei mai buni și mai iscusiți oameni de pe pământ. Și dincolo de el!

Capitolul ”Români la NASA, de mult în viitor”, Rareș Năstase