3 stand-up specials faine de văzut pe NETFLIX
1. Taylor Tomlinson – Quarter Life Crisis (Criza de Sfert de Viață)
Fata asta a făcut un special super mișto, apărut pe Netflix pe 3 martie. Toți cei care încă au 20 de ani or să se regăsească. Iar cei de 30+ o să își aducă aminte într-o variantă realistă, dar ultra funny, cam cum era pe vremea când naivitatea și distracția mergeau mână-n mână.
În general ni se spune:
Ooo… ai 25 de ani? Păi bucură-te de anii ăștia. Sunt cei mai frumoși ani!:)
Șiiii.. o vorbă relativ mai nouă zice că 30 is the New 20.
Când nu mai știi ce să crezi, ori aștepți să le experimentezi pe amândouă și să tragi singur concluziile, ori te bucuri de viață la orice vârstă și te uiți la stand-up-uri care fac mișto de ambele decade. 🙂
Tomlinson e o gagică foarte mișto, are doar 26 de ani, face stand-up comedy de la 16 și își interpretează super reușit glumele. În Criza de Sfert de Viață , abordează subiecte de la deciziile proaste pe care le iei din cauza lipsei de experiență… până la iubiți loseri, logodne rupte, părinți care îți insuflă tot felul de chestii, religie și dating.
Anii 20… fix ”cea mai frumoasă” perioadă din viață. :))
Taylor e mega amuzantă. Merită văzut.
2. Aziz Ansari – Buried Alive (Îngropat de Viu)
I love Aziz. Se aseamănă fooooaaaarte mult la stil cu Taylor Tomlison, numai că Aziz avea 30 de ani când a făcut special-ul ăsta (prin 2013 mai exact) și deci… iată și cealaltă față a vieții! 🙂 Cum sunt mai mult înspre 30 decât înspre 20, pot să zic că în Aziz am regăsit varianta mea masculină. :)))))))
Cam cum se vede lumea de acolo?
Prieteni care deja încep să te sune că soția e însărcinată, acea bucurie fake de a revedea un prieten căruia îi zici: ”Nu te-am mai văzut demuuult, ce mă bucur să te văd” deși ești la curent cu toată viața lui de pe facebook/instagram, povestea familiei sale care a imigrat din India în America și o mulțime de subiecte de om teoretic matur, pe care le găsești în special-ul său savuros.
Super recomand!
3. Bert Kreischer – Hey, Big Boy
Și dacă tot am trecut prin etapele anilor 20 și 30, hai să trecem și la aia de 40, să știm ce ne așteaptă! :))
Bert e ultima redută în materie de familie modernă. Are două fete: ”una deșteaptă și… încă una”, după cum le prezintă chiar el. Povestește despre cum e mariajul în care există și doi copii, relația mirifică cu a lui soție și situația de la ședințele cu părinții.
Glumele nu sunt pentru toată lumea, dar trebuie să îți zic că eu am râs cu lacrimi în a doua parte a special-ului. Are un entuziasm molipsitor când povestește despre el și familie. Îl ajută și fața lui simpatică. 🙂
Tot pe Netflix l-am găsit, a apărut pe 17 martie.
Păi… măcar să te distrezi în carantină, că avem nevoie de umor fain ca de aer.
Rămâi acasă și… rămâi #alandala!