Dacă vrei să mergi de la 1 iulie în Grecia, trebuie să completezi un formular online cu 48 de ore înainte
De poimâine, de la 1 iulie, grecii intră în valul 2 de relaxare, ceea ce înseamnă că deschid accesul către insule si reiau zborurile.
Suntem obligați, ca turiști, să completăm UN FORMULAR înainte să ajungem la graniţă. De preferat, cu 48 de ore înainte, ca să primim un COD DE ACCES. Altfel, nu intrăm. Pupăm poarta la graniță, ca să zic așa:)).
Și n-ai vrea să te întorci de la granițele Greciei, believe me. Adios de la toate plajele alea frumoase? Mmm.. not.
Să revenim la formular așadar (știu.. acte, acte), dar acolo ai de completat:
- datele personale
- ţările pe care le-ai vizitat
- dar şi detalii despre locul în care te cazezi în Grecia – gen hotel, strada pe care e, etc.
Declaraţia o găsești pe site-ul travel.gov.gr.
Toate aceste chestionare vor fi, practic, centralizate de către autorităţile din Grecia. După ce completăm formularul, se emite codul ăla de care-ți ziceam mai sus și care reprezintă dovada faptului că ai completat acest chestionar.
În funcţie de câți turişti trec granițele țării lor, grecii or să știe şi care e capacitatea de testare la fiecare punct de frontieră.
Eh, acestea fiind spuse, asigură-te că în orice țară mergi, știi exact ce se întâmplă și ce reguli se impun.
Go #alandala, dar fă-o informat!
sursă foto: greekexclusiveproperties.com