
#VivaParty 2019: Cum mi-am făcut rapid o ținută glam cu bani puțini
Știm cu toții, Viva Party e unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului de vedetele României, locul în care fiecare-și etalează cele mai extravagante, deșucheate, glam și cum vreți să le mai spuneți voi – ținute. În principiu se socializează și se pozează mult.
Recunosc, este primul an în care m-am aflat acolo și din toate sursele mi s-a spus că lumea se pregătește intens din punct de vedere vestimentar, ba chiar cu LUNI (!) înainte.

Eu… mereu pe ultima sută de metri fiind, am aflat cu câteva zile înainte c-am să mă plimb printre fețele cunoscute și mai puțin cunoscute din peisajul autohton.
M-am uitat în garderobă… și-am scos un oftat prelung. Clasica întrebare: ”Cu ce mă-mbrac?”
Știam sigur că am o pereche de pantofi roșii de la Aldo, cumpărați de la un outlet în urmă cu ceva timp, pe care i-am purtat o singură dată.
The big issue? ROCHIA.

Mall-urile sunt mai tot timpul printre ultimele opțiuni, din lipsă de timp. Niciodată n-o să intri în mall să cauți ceva și să petreci mai puțin de 15 minute. Așa că apelez cu încredere la anumite outleturi și buticuri din raza casei, unde se întâmplă de multe ori să găsesc haine de firmă la un preț muult mai mic.
Cum fac? E super simplu. Îmi rezerv 5-10 minute într-o zi în care am chef de fast shopping și dacă magazinul e în drum, trag un ochi peste ce-au mai adus.
Rochia purtată de mine la petrecerea Viva e o rochie Debenhams, cu prețul inițial de 70 lire, pe care am dat în realitate 89 lei. Yep. Luată de la o doamnă minunată, cu un butic drăguț aflat la 10 minute distanță de casă, chiar cu două zile înainte de petrecere.

Pantofii stiletto de la Aldo sunt pantofi din piele naturală, luați dintr-un alt outlet aproape de casă.
Prețul inițial: 429 lei
Cât am dat în realitate: 149 lei
Cerceii sunt de la Meli Melo, i-am primit cadou.
Iar pentru că eu nu prea port bijuterii, le-am păstrat pe cele care cu adevărat îmi plac și le pot asorta cam la orice ținută. Un exemplu este inelul ăsta cu piatră verde, pe care știu că dacă-l port, o să adauge un plus de eleganță ținutei, oricare ar fi ea.
Părul e făcut acasă, spălat, uscat, coafat în 40-45 de minute. Folosesc de mai bine de 4 ani peria de la Rowenta Brush Active Volume and Shine, care văd că e și la reducere acum: 199 lei.
Make-up-ul e tot creație proprie. Am o paletă profesionala de la Star Lit Eye Shadow Palette în nuanțe pământii și aurii care mă scapă de griji și în viața de zi cu zi, dar și la ocazii: 229 lei.


Concluziile:
- Scanează buticurile și outleturile din când în când. S-ar putea să găsești niște lucruri pe care dacă le achiziționezi atunci când pui ochii pe ele și sub niciun stres, or să te bucure pe viitor și or să te scape de panica de dinainte de evenimente.
- Învață să îți pui în evidență trăsăturile feței și tipurile de coafură care te avantajează, ca să scapi de orele de make-up și hair styling de pe la saloane. Ai o groaaază de tutoriale pe net. Plus că.. less is more. 😉
- Dacă-ți lipsește ceva, apelează cu încredere la o prietenă care să te ajute. De exemplu, eu nu am avut timp să caut un clutch/plic la ținuta asta. Mi-a dat o prietenă bună un clutch care se potrivea aaand… done. 🙂 Make your life easier, girls! Sper că v-am fost de folos.

