1917 – e sau nu un film pe care-l uiți? No spoiler attached

Weeeeell, weeeeeell.. asta e întrebarea cu care am rămas după ce am ieșit din sala de cinema duminică seara. O să-mi aduc aminte de filmul ăsta peste ani, cum îmi aduc aminte și acum de Joyeux Noel, par example? Pentru că ambele abordează aceeași temă – un anumit moment din Primul Război Mondial expus din prisma soldaților englezi, francezi și nemți aflați pe front.

Dacă în Joyeux Noel, acțiunea era plasată în decembrie 1914, în preajma Crăciunului, (film la care am și plâns de altfel, da`asta again, rămâne între noi), în 1917, evident, treaba se întâmplă în primăvara lui 1917, în perioada aia a anului, când cireșii dau în floare. Și nu, n-am plâns la el.

O zi și o noapte, atât ține acțiunea care mai prinde și un pic din zorii zilei de 7 aprilie 1917, interval în care tânărul soldat britanic, Schofield, alături de camaradul lui, soldatul Blake, au misiunea de a transmite un mesaj căpitanului britanic al Batalionului 8. Mesajul către căpitanul MacKenzie ( jucat de Benedict Cumberbatch în doar o singură secvență 🙁 ) e acela de a opri atacul din zori pregătit împotriva nemților.

Având în vedere că liniile de comunicații între cele două batalioane nu mai funcționau, cei doi soldați trebuie să avertizeze că nemții întind britanicilor o capcană, prin falsa impresie că se retrag.

1917 e, într-adevăr, un film menit să te țină în tensiune, să îți arate imaginea unei nopți și a unui cer luminat de bombe și de flăcări, în care inamicul păzește să te elimine cu orice preț.

Eh, și în jurul ăsta se concentrează întregul film. Te ia pe tine, ca spectator, dintr-o tranșee britanică, te plimbă prin ea să îți arate cum e viața de soldat aflat pe front, în plin război, te scoate din tranșee pe câmpul de luptă, printre ororile lăsate de bătăliile anterioare recente: soldați putreziți, cadavre de animale și lasă panica de a fi oricând atacat să te ia de mână.

Dincolo de cadrele spectaculoase și de senzația pe care ți-o dă: că a fost fimat dintr-o singură lovitură, întocmai ca Birdman, ceva îi lipsește. Un context. Filmul pare ca rupt dintr-o poveste mai mare, dar la care tu nu ai acces. Intri brusc în acțiune și parcă, atunci când te scoate, aștepți să mai primești ceva. Nu prea ai timp să te atașezi de personaje și nu prea îți aduce nimic nou, față de ce ai văzut și în celelalte filme asemănătoare.

Mai are și câteva neconcordanțe pe care n-o să le spun aici, că practic îți dau deja spoilere. O să te prinzi tu.

Partea ciudată e că există o secvență în film în care cei doi soldați fac o greșeală majoră ca soldați, ar spune unii. Ba mai mult, aceiași oameni acuză regizorul că așa ceva nu ar exista în realitate și că e o scenă trasă de păr. ”Nu ar face nimeni așa ceva în armată!” Eu, în schimb, sunt în dubii. E posibil ca regizorul să își fi dorit secvența respectivă tocmai ca să arate că în armată au fost recrutați copii care dincolo de reguli, au rămas niște copii nătângi cu un suflet bun.

Dacă merită văzut? Da. Pentru feelingul din care nu te scoate timp de două ore.

Dacă merită Oscarul? Joker-ul a fost muuuult mai bun.

Dacă o să-ți aduci aminte de el peste ani? Mmm.. posibil că nu.

Rămâi prin zonă. Rămâi #alandala.